Piata Regala

flyerPRgroup jpg

Apa noastra cea de toate zilele

Profesioniștii vinului și cei mai fini degustători pot fi, în egală măsură, și dietetici băutori de apă.

” Hidrofilii” triumfă peste tot, chiar și în restaurante, mai ales la prânz, când apele detronează vinul .”

Bernard Pivot – Dicționar din dragoste de vin, Broque Books, 2013

Razboiul Venetia vs. Trieste : SPRITZ

spritzContinutul de baza al spritz-ului este apa si vinul alb, aperitiv nascut in Triveneto. La inventarea lui au contribuit soldatii austrieci și vinurile italiene………
Pe când Serenissima Republica venetiana era invadata de austrieci, Trieste si-a manifestat independenta rasculandu-se impotriva impozitelor grele pe comert si pe transportul naval in Adriatica, impuse de venetienii care detineau suprematia navala.

Tensiunea dintre cele doua orase a dus la un lung asediu, urmat de ocuparea Trieste-ului de catre venetieni, in 1368. Dupa numai 12 ani, Casa Regala a Austriei a intervenit si a eliberat Trieste de sub ocupatia venetiana.

In 1382, cetatenii orasului au depus juramant de credinta fata de Imperiul Austriac, juramant care i-a tinut legati pana la primul razboi mondial.

Imparatul Carol al VI-lea al Sfantului Imperiu Romano-German a inteles ca viitorul imperiului sau depinde de comert. Pentru a-si pune in aplicare planurile, a ales orasul Trieste ca principal centru al comertului maritim cu Estul.

Politica luminata a imparatului a dus la proclamarea orasului ca port liber, in 1719. Acest statut insemna ca negustorii nu mai plateau taxe vamale si impozite, marfurile lor devenind competitive, fapt ce a dus la o crestere substantiala a bunastarii orasului.

Pentru a face fata sutelor de nave care soseau in port si numerosilor imigranti atat din Europa, cat si din Islam, au fost construite facilitati portuare, nemaivazute in epoca. In timpul razboaielor nepoleoniene, Trieste a fost ocupat de francezi, in trei randuri, dar austriecii s-au intors, in 1813.
Așa incât, scorțoșeala austriacă și efervescența venețiană au creat SPRITZ-ul. Un razboi comercial și unul al gusturilor, terminate cu un Spritz.

Adrian Petrechescu Vinogene

Vin santo

wine medVin santo – de la farmacie la restaurant
Nu de la bal la spital, ci de la farmacie la restaurant. Vermouth, grappa, vin santo, ….Barolo Chianto, Martini, San Simone, Fernet Branca, au început ca remedii farmaceutice și acum sunt vedete ale barurilor sau restaurantelor.
În fond și aceste stabilimente au rolul lor social de sănatate publică (sic !)…
De la un rol medical la unul social în noua cultură a consumului organizat și a entertainmentului glamour.

Adrian Petrechescu

Drum de vara

DSC_0290
De la București la Văleni, la pas prin sate si târguri mici, am luat un coș de mere văratece, mici și verzi ca înfățișare, dar dulci și crocante la suflet, niște pere mici țapene, care sunt doar în perioada asta a anului, culese dimineața din gradinile din zonă.
La Văleni în gară, au apărut din nou, covrigii mici, fierți și copți, puși pe sfoară, mâncați alături de un pahar de vin roșu, Barbera D”Asti – Le Orme, 2010…Piemont…
La întoarcere, la mânastire la Ghighiu, aveau de vânzare la intrare, fresh de portocale, mănăstiresc….vis-a-vis se construiește cel mai mare parc de panori fotovoltaice, puțin suprarealist totul.
Drum de vară, 2013.

Adrian Petrechescu – Vinogene

Tabieturile mesei si genetica gustului

genetica gustului

”Food is the most primitive form of comfort” – Shellah Graham

Trei categorii stabilite medical – super tasters, medium tasters, non-tasters..

Știam că nu ne naștem egali…..dar sa concluzionăm ca cei fără gust nu se vor bucura de confort ?

Oricum, mai bine fără gust decât fără minte…..

Adrian Petrechescu    – Vinogene

Bubble time !!!!!!!!

DSC_0285[1]

Champagne, cava, prosecco,…..bulles, burbujas, bolle – răsfățul verii.

Stiința complicată  a bulelor e studiată de savanți. Fizicianul Liger- Belair ne explică:

Forma bulelor, ridicarea și forma lor determină alura vizuală a șampaniei.

Prea multe bule nu sunt bune, prea puține nici atât.

Efervescența – bulele explodează la suprafață formând un mic crater, acesta se închide și formează un jet de lichid la aproape 10 centimetri inalțime.

Efervescența e dată de moleculele tensio – active, sute….

Fabricanții de pahare de top folosesc laserul pentru a forma mici zone pe fundul paharului pentru a determina forma bulelor și ridicarea lor într-un inel spectaculos.

Paharul potrivit , flute sau coupe ?

În coupe se pierd de trei ori mai multe bule, atunci cînd se bea încet,….   deci flute.

Zahar – 24 g/l – traditional, 18 g/l trendy.

Preferinte trendy – bule mici.

În concluzie, bula nu e lucru simplu , …..fizzzz !

Adrian Petrechescu       – Vinogene

Vinul de Paste

IMG_0078[1]

Acum , de Paște, vinul nou, cel proaspăt, care se bea de la un an la altul, e pe terminate.

A avut viață scurt, și totuși cel de Paște e ultimul, a trăit cel mai mult, până acum.

A trăit de la Crăciun la Paște, rotund, întreg.

S-a născut de Crăciun și s-a sfârșit de Paște.

A început viața atunci când frunzele cădeau și o sfârșește acum când florile crude innebunesc.

O viață inversă, un început nostalgic și un sfârșit frenetic – vinul de Paște.

 

Grădina din vin

Câte tipuri de vin atâtea variante de gradini care vor evoca un anume vin. – O gradină croită după un vin, culori, mirosuri si esente vegetale, recompun senzorial creatia unui strugure

wine sensory

– Wine sensory garden…..

Infernot

grape8

Mare parte din vinul produs de către cramele mici din Italia, cele de familie, se păstreaza în câteva sticle sub casă în ceea ce se numește Infernot, un depozit cu aer de catacombă creștină, de altar al strămoșilor, o memorie îngropată și de etalon a ceea ce se face astăzi.

Aici se spune istoria vinului acelei familii. Memorie a gustului particular al aceleui vin, așa cum a fost și cum este. Ele spun podgoreanului de zi temele majore ale gustului vinului familiei sale ajutându-l sa aibă coerență in stilul consacrat.

Așa încât se pune întrebarea în ce măsură modele vinului, date de trendsetteri, Parker & Co., și stilul consacrat al unor podgorii mici, vechi de sute de ani, pot fi vreodată compatibile ?

Adrian Petrechescu

Vinogene