Monthly Archives: January 2013

Orașul în vie

deal vii

Viena vs. Bucuresci după o sută de ani

”Cele mai întinse podgorii s-au aflat pînă la începutul secolului XX, la sud de rîul Dîmboviţa. Actualul deal al Patriarhiei de pildă, a fost cunoscut în evul mediu ca “dealul Viilor”, pînă în secolul al XVII-lea cînd s-a ridicat aici noua Mitropolie a Valahiei. În jurul ei s-au dezvoltat podgorii uriaşe care aparţineau Mitropoliei şi care înconjurau mahalalele mărginaşe din toate părţile. Aşadar, mai toată partea de est şi sud a Bucureştiului de astăzi au fost ocupate de întinse podgorii.

Este lesne de înţeles că se obţinea o cantitate mare de fructe care, în mare parte a fost folosită la prepararea vinului, a rachiului şi a ţuicii. Astfel că numărul grădinilor pentru zaiafeturi şi al tavernelor de zi şi noapte a fost foarte mare în Bucureşti, inclusiv pentru prima parte a secolului XX.

Vinul, rachiul şi ţuica nu se consumau numai în grădini de zaiafet ci şi în pivniţe. Renumitele taverne ale Bucureştiului concurau îndeosebi iarna cu nenumăratele grădini. Luxul cel mai mare al curţilor boiereşti erau nu mobilierul adus din import ci marile şi adîncile pivniţe care se aflau sub casele boiereşti, sprijinite de stîlpi groşi, încărcate de buţi mari şi zăcătoare în care, se păstrau vinuri care se pritoceau şi reînoiau cu altele noi, în toţi anii.

Astfel se găseau în toţi anii diferite vinuri negre şi albe, a căror matcă data de peste o sută de ani. Era obiceiul că pe stîlpul cel din mijloc se zugrăvea chipul patronului pivniţii şi unul din sfinţii religiei noastre. Acela era protectorul acelei grozave pivniţe.”

Adrian Majuru

 

” Viena are 700 hectare de vita-de-vie chiar pe teritoriul orasului, fiind singura metropola din lume care are propria productie viticola. Numeroasele sortimente de vin nou, Heuriger, cramele vechi si frumoase, dovedesc ca la Viena vinul are o lunga traditie.

Cuvantul “Heuriger” are o dubla semnificatie. Heuriger se numeste atat vinul nou din anul respectiv, in mod traditional numit astfel pana la data de 11 noiembrie (Sf. Martin), dar si localul in care se servesc vinurile Heuriger.

Pe 17 august 1784, imparatul Joseph al II-lea a emis un decret prin care proprietarii de podgorii puteau sa-si deschida localuri pentru a vinde si servi vinuri, sucuri (de mere, pere etc.) si mancare din productia proprie.

Astfel, localurile Heurige (pluralul de la Heuriger) au inceput sa se inmulteasca pe masura ce vienezii au descoperit ca era mai convenabil sa mearga in afara orasului pentru a bea un vin bun decat in interiorul cetatii, unde vinul era mai scump datorita taxelor.

Pe masura ce Viena s-a extins, podgoriile au fost incluse in teritoriul orasului.

Mai exista un si alt tip de local Heuriger, numit Mostheuriger, unde se serveste cidru de mere sau pere.

Localurile Heurige, unele vechi de sute de ani, sunt diferite, unele avand doar o incapere simpla in partea dinspre strada a casei producatorului, sau altele pot fi localuri mari, frumos decorate.

Un local Heuriger adevarat este deschis numai cateva saptamani pe an. In aceasta perioada, proprietarul isi vinde sortimentele de vin din productia proprie, care sunt scutite de taxe pentru consumul pe loc.

In localurile Heurige se consuma in special acest vin nou neimbuteliat, dar pentru a satisface dorinta clientilor, se pot oferi si vinuri imbuteliate. Aceste vinuri imbuteliate sunt dintr-o mare varietate de soiuri, cum ar fi vinul „Junge Wiener”, proaspat si aromat, soiurile Grüne Veltliner, usoare si aromate, sau Blaue Zweigelt, fructate, cu aromă de cireșe.”

Titu Tudorancea

 

După o sută de ani la Viena lucrurile au rămas la fel , iar la București nici măcar bunicii nu mai știu de poveștile vinului urban.

Advertisements

Vinzual II

DSC_0163

Aromele vizuale ale unui vin proaspat din Lumea Noua….

Vini tarocchi, il kit del vino, e Striscia la Notizia.

Vini tarocchi, il kit del vino, e Striscia la Notizia..